SOCIAL

Protest în fața Guvernului

Last Updated on mai 13, 2024 by Erceanu Ileana

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni, 13 mai, în faţa Guvernului, cerând o „reformă fiscală urgentă”, potrivit unui comunicat al BNS.

Protest împotriva sistemului fiscal din Romania! Salariații din mai multe domenii spun că situația este alarmantă. ,,Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!”, acesta este sloganul protestarilor care vor porni și intr-un marș de la Guvern.

Protestul de desășoară sub sloganul „Respect pentru muncă şi cei care muncesc! Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!”, iar principalele revendicări ale manifestanților privesc reducerea fiscalității pe muncă.

„Obiectivul acestui protest este reducerea fiscalităţii pe muncă în România. Cerem, în acest mod, respect pentru muncă şi cei care muncesc! În ultimii ani, clasa politică din România a pus capitalul mai presus de toate, iar asta a dus la migrarea peste hotare a 5 milioane de cetăţeni din România, aflaţi în vârstă de muncă. România are astăzi cea mai ostilă piaţă de muncă în ceea ce priveşte dialogul social! Lucrătorii români au ajuns cobaii experimentelor fiscale făcute de toate guvernele de după 1989”, precizează reprezentanţii BNS.

Potrivit sursei citate, România este singura ţară din Uniunea Europeană şi din lume în care contribuţiile mediului de afaceri la sistemul de securitate socială au fost mutate în cârca salariaţilor începând cu anul 2018. Astfel, contribuţia la sănătate şi cea la sistemul de pensii s-au dublat pentru angajaţi, în timp ce pentru angajatori s-au redus la zero.

„Astăzi, România are una dintre cele mai ridicate sarcini fiscale pe costul forţei de muncă din UE: 42,8% faţă de 38,6% media europeană! Peste 87% din sarcina fiscală este reprezentată de contribuţiile sociale percepute pentru finanţarea sistemului de securitate socială. 82,6% din finanţarea sistemului de pensii şi a sistemului de asigurări de sănătate se asigură din contribuţii plătite de persoanele asigurate, în proporţie de peste 97% aceştia fiind salariaţi. Sarcina fiscală pusă pe umerii salariaţilor este mult peste 50% atât cât reprezintă sarcina maximă prevăzută de Convenţia OIM şi Codul european de securitate socială”, avertizează BNS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button