SOCIAL

PROTESTE DIN CAUZA PREȚURILOR MARI LA CARBURANȚI

Last Updated on iunie 14, 2022 by Erceanu Ileana

Mai mulți șoferi din Târgu Jiu, Botoșani și Ploiești au blocat benzinăriile în semn de protest față de prețurile tot mai mari la benzină și motorină. În Târgu Jiu, șoferii au alimentat cu sume între 50 de bani și un leu, s-au așezat iarăși la coadă pentru a alimenta doar cu cativa banuti,in semn de protest, îngreunând  astfel activitatea unei benzinării.

„Am băgat de 46 de bani, câțiva mililitri de benzină. Și mă mai pun o dată la coadă. O să mai facem așa până mai scad prețurile. Nu e posibil așa ceva. Prețurile sunt tot mai mari și ne-am săturat,” a spus un tânăr.

„Eu am băgat de doi lei. E a patra oară când m-am pus la coadă,” a spus un alt șofer.

Un alt tânăr a venit să alimenteze cu două pușculițe pline cu monede.

„Am avut două pușculițe pline. Am avut 150 de lei. Am stat o jumătate de oră să-i numărăm. Mi-au spus doamnele de aici că nu mă mai primesc data viitoare,” a spus acesta.

Șoferii și-au spălat și parbrizul pentru a trage de timp la benzinăria unde un litru de benzină costă în momentul de față 8,69 lei, iar motorina 9,24 lei.

În Botoșani, șoferii au alimentat cu cantități între 49 și câteva sute de mililitri și au apelat și ei la spălarea parbrizului pentru a bloca activitatea la pompe cât mai mult timp.

Un angajat al benzinăriei a sunat la 112 pentru a reclama faptul că clienții stăteau mult timp la pompă, potrivit IPJ Botoșani, citat de Monitorul de Botoșani.

Însă, după ce polițiștii au ajuns la fața locului, nu au înregistrat niciun incident, deoarece nu există un timp de alimentare sau o cantitate minimă prevăzută.

Și în Ploiești șoferii nemulțumiți au blocat o benzinărie, mai multe fotografii apărând pe rețelele de socializare.

În municipiul Bacău se anunță se anunță un protest față de creșterea prețului carburanților pentru marți, 14 iunie, ora 19.00.

Sursa: pro tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button