România, meciul vieții, în semifinale, contra Ungariei
Last Updated on iulie 14, 2023 by Erceanu Ileana
Naționala sub 19 ani a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European de handbal feminin Under-19, găzduit de Pitești și Mioveni.
După o înfrângere cu Portugalia, care a pus sub semnul întrebării accederea în fazele superioare, tinerele handbaliste au rupt tot: 30-25 cu Germania, apoi 42-34 cu Suedia și 41-36 cu Elveția, rezultate care ne-au dus în semifinalele competiției.
”4 victorii în 5 meciuri și o semifinală pe care o așteptam din 2007. Handbalul românesc are viitor! Primul pas este, însă, un adevărat meci de foc, cu Ungaria, în semifinalele W19 EHF EURO 2023”, a postat Federația Română de Handbal pe pagina oficială de Facebook.
Vineri, de la 19.45 (PRO Arena), jucăm cu Ungaria, principala candidată la titlul european, formație care a câștigat tot în ultimii ani la nivel de tineret: are titlurile continentale la această categorie de vârstă (România a fost a cincea în 2019 și 2021), dar este şi campioana europeană la Under-17 din 2021 (România a fost pe locul 7), adică actuala generație Under-19.
În cealaltă semifinală a Euro Under-19, Portugalia și Danemarca se vor întâlni vineri, tot la Pitești, de la ora 16.30. Finalele sunt programate pentru ziua de duminică.