S-a deschis ștrandul municipal din cartierul severinean Schela Cladovei
Ştrandul termal din cartierul severinean Schela Cladovei şi-a deschis porţile la acelaşi tarif de intrare ca anul trecut şi în condiţii maxime de igienă. Prețul unui bilet este de 5 lei, adică același cost ca în 2021. Primăria Drobeta Turunu Severin anunță că accesul este liber pentru pensionari și copiii sub 10 ani, de luni până joi.




Apa din ştrandul de la Schela Cladovei este balneară, concentrată, sulfuroasă, iodurată şi clorurată şi se schimbă săptămânal. Cei care calcă pragul acestui ştrand sunt informaţi încă de la intrare despre indicaţiile terapeutice ale apei sulufuroase: boli reumatismale, boli posttraumatice, stări alergice, afecţiuni ale sistemului nervos, spondiloze lombar-cervicale.
„Dăm startul sezonului estival: începând de astăzi, am deschis ștrandul balnear din municipiu. Prin grija domnului primar, s-au pus la punct ultimele detalii, au fost înlocuite piesele de mobilier uzate, au fost montate șezlongurile, iar bazinele au fost umplute, astfel că totul este pregătit pentru a-i primi pe vizitatori. Capacitatea ștrandurilor este de 1.500 de persoane. Prețul biletelor pentru vizitatori este același ca anul trecut. Pensionarii și copiii sub 10 ani au acces gratuit, de luni de până joi, la ștranduri. Vă așteptăm la distracție și voie bună!”, declară viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Cristian Mură.
Așadar, toți severinenii sunt așteptați, de astăzi, la ștrand, să se bucure de momente plăcute.