EDUCATIE

Salariul unui director de școală cu gradul didactic I

Last Updated on ianuarie 16, 2024 by Erceanu Ileana

Un director de școală cu gradul didactic I va avea, în luna iunie 2024, un salariu brut de peste 11.400 de lei, potrivit Ligiei Deca.

Un director de școală cu gradul didactic I va avea, în luna iunie 2024, un salariu brut de peste 11.400 de lei, fără a lua în calcul alte sporuri, după cum a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

„Am reușit să reglăm și inechitățile care existau între funcțiile de conducere și alte tipuri de funcții din școli. Și aici este important, pentru că ele ne-au fost semnalate în mod repetat de către directori. Și am plăcerea să anunț că salariile directorilor vor crește, pe medie, în luna ianuarie acum, cu aproximativ 30% față de ce era în luna decembrie, iar creșterea iunie-decembrie va fi undeva la 36%. Și pot da și două exemple: un director de unitate de învățământ de gradul I va putea câștiga în iunie 2024 un salariu brut de 11.484 lei, fără a lua în calcul alte sporuri. În același timp, un director al unei unități de învățământ de gradul II va ajunge la un salariu brut de aproximativ 11.000 lei, la care se pot adăuga diferite spori, 11.812 lei”, a mai adăugat Ligia Deca.

Edupedu.ro a scris că au fost puse în dezbatere grilele cu salariile din ianuarie 2024 pentru directori, directori adjuncți, contabili-șefi și secretari-șefi, în funcție de grad și de categoria școlilor și grădinițelor.

Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut. Din salariile de bază, brute, scrise în grila de salarizare din Educație, circa 42% sunt impozite și contribuții la stat.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button