Se dă căldură la tot orașul
Last Updated on noiembrie 28, 2024 by Romeo Crismaru
Furnizarea agentului termic s-a reluat în tot Severinul, după ce asociațiile au achitat o parte din datorii. SPAET a decis să încălzească și datornii, dar și pe cei buni platnici.
Toate locuințele din Drobeta Turnu Severin, care sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, primesc căldură. SPAET a decis reluarea furnizării agentului termic în tot orașul, după ce unele dintre asociații au început să achite sumele restante. Inițial, 20 de asociații nu au primit agent termic din cauza datoriilor.
ILIE ALECU, director SPAET: „Furnizăm agent termic către toți beneficiarii din municipiul Drobeta Turnu Severin. Am hotărât să dăm căldură către toate asociațiile, pentru că s-a observat un efort în ceea ce privește plata datoriilor către SPAET. Mai mult decât atât: acum, la multe dintre asociații, mai sunt doar câțiva rău platnici și nu este corect să sufere întreaga asociație din această cauză. În prezent, livrăm agent termic la în condiții de normalitate, fără a fi avarii și probleme pe rețele. Rugămintea noastră este ca, și de acum înainte, cetățenii să achite la timp ce consumă”.
SPAET a început furnizarea agentului termic către populație și instituțiile publice în data de 14 noiembrie. La fel ca anul trecut, populația plătește 450 de lei/gigacalorie, preț care este subvenționat de primărie.