Se redeschide Poarta de Fier a Transilvaniei
Last Updated on august 3, 2023 by Erceanu Ileana

A fost reamenajată Via Transilvanica la granița județelor Caraș-Severin și Hunedoara.
După ce, la sfârșitul lunii iunie, reprezentanții Tășuleasa Social au venit cu vești rele de pe Via Transilvanica, semnalând faptul că porțiunea care trece prin Poarta de Fier a Transilvaniei și face legătura între județele Hunedoara și Caraș-Severin este impracticabilă, iată că, în numai câteva săptămâni, probleme au fost remediate și drumul de 1.400 de kilometri poate fi străbătut din nou de la un capăt la celălalt al României.
Finalizarea lucrărilor de reamenajare a porțiunii de traseu care face legătura între Țara Hațegului și Țara Gugulanilor va fi marcată prin organizarea unei drumeții pe jos sau cu bicicleta, pornind din cele două părți, din Sarmizegetusa Ulpia Traiana și Băuțar, cu întâlnire la Poarta de Fier a Transilvaniei.
Pentru a sărbători finalizarea lucrărilor, Tășuleasa Social organizează sâmbătă, 5 august, o drumeție pe jos sau cu bicicletele, pe noua cărare cu macadam care leagă din nou Țara Hațegului de cea a Gugulanilor, pornind din cele două părți, din Sarmizegetusa Ulpia Traiana și Băuțar, cu întâlnire la mijloc, la Poarta de Fier a Transilvaniei.
Pe lângă lucrările de la Poarta de Fier a Transilvaniei, tot în această perioadă a fost realizată și reamenajarea traseului în zona comunei Zăvoi, unde, de asemenea, au fost semnalate probleme. „S-a făcut toaletare de la Sarmizegetusa până la Băuțar, la care a dat o mână de ajutor și salvamontiștii.

