SECRETUL FACTURILOR URIAȘE LA ENERGIE
Last Updated on septembrie 20, 2022 by Erceanu Ileana

În aceste zile, toată lumea se întreabă nedumerită, de ce sunt emise facturile uriașe la energie electrică, pe un an. De fapt, sunt anomalii legate de perioade de facturare de unu sau chiar doi ani!
În ultima perioadă, facturile uriașe primite de unii dintre compatrioții noștri depășesc orice limită. Cei mai mulți dintre cei care au primit astfel de facturi, ori au făcut scandal, ori s-au declarat victimele unui abuz nemaiîntâlnit. Realitatea crudă este, însă, cu totul alta: Furnizorii de energie electric citesc periodic contoarele și la scurt timp după asta, fac regularizările. Facturile mari sunt primite, în principal, de către cei care nu comunică indexul și care primesc facturi estimative până la o nouă regularizare. Există însă și excepții și-n acel moment trebuie să verificați indexul. Totuși, în cele mai multe dintre cazuri, unele contoare nu mai erau citite de un an sau doi. Era și normal ca o factură ce acoperă 20 sau chiar 25 de luni să fie una cât se poate de uriașă!
„Unele dintre contoare nu mai erau citite de un an sau chiar de doi ani de zile şi bineînţeles s-au făcut regularizări. Pentru asta au apărut unele facturi atât de mari, 6.000, 8.000, 9.000 de lei, pentru că de fapt discutăm de o factură care cuprindea 20 de luni, 24 de luni sau chiar mai mult. Dacă am fi făcut o împărţire corectă la numărul de luni, am fi văzut că factura era undeva într-un interval de câteva sute de lei, adică nici pe departe un element atât de alarmist pe cât a părut la prima vedere. Ce trebuie să faci întotdeauna când îţi vine o factură? Să compari indexul pe care îl ai pe factură cu indexul contorului, să nu fie mult mai mare sau mult mai mic, ambele elemente în mod normal ar trebui să ne alerteze şi să solicităm furnizorului corecţia, să plătim ceea ce am consumat într-adevăr”, a precizat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, la Radio România Actualități.
Indiferent de consumul actual, calculele pentru facturile la energia electrică, aşa cum sunt stabilite prin schema de compensare, se raportează la consumul de anul trecut. Astfel, cei care s-au încadrat în 100 kilowaţi-oră pe lună în 2021 beneficiază în prezent de preţul de 68 de bani indiferent cât consumă, cei care au avut un consum între 100 şi 255 kilowaţi-oră plătesc 80 de bani chiar dacă acum se menţin sub acest interval, iar cei care au depăşit ca medie lunară 255 de kilowaţi-oră anul trecut trebuie să achite preţul din contract, oricât ar consuma, precizează Agenția de presă Rador.