Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și obiceiuri
Last Updated on noiembrie 8, 2023 by Erceanu Ileana

Sfinţii Mihail şi Gavriil se numără printre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, fiind notată cu cruce roşie. Totodată, astăzi este ziua în care mulţi români îşi sărbătoresc onomastica.
Creştinii îi sărbătoresc miercuri, 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavriil nu se lucrează.
Tradiția mai spune că în ziua Sfântului Mihail și Gavriil, credincioșii trebuie să împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular „Moșii de Arhangheli”. De asemenea, se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă, fără luminare sau cei dispăruți în împrejurări năprasnice.
În anumite zone ale țării, se spune că finii trebuie să ducă nașilor colaci în dar, un gest simbolic al celor doi Arhangheli, Mihail și Gavriil. Acest obicei se respectă pentru a aduce pace și fericire în familie.
În timpul Sfintei Liturghii oficiate în această zi, la ieșirea preotului cu sfintele daruri, mulți credincioși pun în calea lui haine pentru ca acesta să treacă peste ele, considerând că acest gest aduce vindecare și sfințenie celui care le va purta.
