ACTUALITATE

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Last Updated on aprilie 23, 2024 by Erceanu Ileana

 Ce trebuie să faci pe 23 aprilie pentru a avea spor și biruință tot anul.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit pe 23 aprilie, zi în care românii din diferite zone ale țării respectă cu sfințenie mai multe obiceiuri și tradiții. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe mai este numit și „Purtătorul de biruință”, fiind cinstit de Biserica Ortodoxă pe data de 23 aprilie.

Acesta a fost general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului roman Dioclețian, fiind ucis în timpul persecuției creștinilor, după ce a refuzat să renunțe la credința sa. Este un martir militar care, încă de acum 1.000 de ani, era patronul cavalerilor cruciați. Înrolat în armata romană, Sfântul Gheorghe s-a remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. Sfântul Gheorghe a fost supus unor chinuri greu de descris, totul pentru a renunța la credința sa. Pentru români, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți, fiind ridicate multe biserici care îi poartă numele. Sfântul Gheorghe este considerat ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.

Legenda balaurului ucis de Sfântul Gheorghe

În icoane, Sfântul Gheorghe este înfățișat călare, având în mână o suliță cu care ucide un balaur.

Legenda spune că balaurul cerea tribut de la săteni vite și alte mărfuri. Când oamenii nu au mai avut ce să-i ofere, balaurul a cerut să primească, o dată pe an, un om ales de el.

Sătenii au acceptat înțelegerea, până când balaurul a ales drept ofrandă o prințesă. Potrivit credințelor populare, Sfântul Gheorghe a intervenit și a salvat prințesa, omorând balaurul.

Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe

Pe 22 aprilie, în ajunul sărbatorii, are loc Sângiorzul vacilor sau Alesul, când se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor.

Acestea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş.

Ca să apere oile de vrăji, ciobanii se scoală în ziua de Sf. Gheorghe și cântă din bucium, crezându-se că până unde ajunge sunetul, acolo merg și vrăjile.

În ziua de 24 aprilie este sărbătorit calul Sfântului Gheorghe, pentru că l-a ajutat la uciderea balaurului.

În această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

*Oamenii se scaldă înainte de răsăritul soarelui într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

*Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea.

*La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

*Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

*La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.

*Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

*Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).

*În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

*Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.

*Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie – se face grâu şi fân.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button