Trafic îngreunat pe centura ocolitoare a Severinului
Last Updated on ianuarie 15, 2024 by Erceanu Ileana

Fermierii din toată țara continuă protestele a șasea zi consecutiv.
În această dimineață, fermierii și transportatorii își continuă protestele, exprimându-și nemulțumirile față de accizele mari la motorină, prețurile RCA și schimbările legislative care le afectează afacerile. Și pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin s-a circulat cu dificultate în această dimineață.
Astfel de proteste au avut loc în ultimele zile de la Constanța până la Timișoara, Lugoj sau Nădlac. Negocierile de la Guvern, care au durat cinci zile, au eșuat, protestatarii cerând soluții concrete la problemele care îi afectează.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a acceptat șase dintre revendicările fermierilor, dar a menționat că unele aspecte necesită discuții suplimentare cu Comisia Europeană.
Este de așteptat ca protestele să continue până când revendicările fermierilor vor primi un răspuns concret din partea autorităților.