Un bărbat a căzut de la etajul IV
Last Updated on mai 9, 2023 by Erceanu Ileana

În această dimineață, un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin a intervenit, în municipiu, pentru salvarea unei persoane căzute de la înălțime.
La sosirea pompierilor, un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, se afla imobilizat într-un element metalic, după ce acesta a căzut de la etajul IV al unui bloc de locuit.
Victima a fost extrasă de urgență și predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Bărbatul a fost transportat în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea identificării tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.
