Un nou sediu pentru Serviciul de Probațiune
Last Updated on noiembrie 15, 2022 by Erceanu Ileana

Srviciul de Probațiune Mehedinți are un nou sediu, după ce, ani de zile, instituția a funcționat în incinta Tribunalului Mehedinți. Serviciul de Probațiune din județul nostru a luat ființă la data de 13.12.2002.
„Vă informăm faptul că Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, îşi va desfăşura activitatea într-un sediu nou, începând cu data de 28.11.2022, situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 101, judeţul Mehedinţi. Pănâ în prezent Serviciul de Probaţiune Mehedinţi şi-a desfăşurat activitate în incinta Tribunalului Mehedinţi, Blv Carol I, nr. 14. Puncte de reper pentru noul sediu: fosta Vilă Tizziana; vis-a vis de Hotel Traian; lângă Societatea de Asigurări Groupama; intersecţia strada I.C.Brătianu cu bulevardul Tudor Vladimirescu.”, transmit reprezentanții instituției.
Datele de contact ale Serviciului de Probaţiune Mehedinţi: 0739/012.757; 0725/002.631; 0723/546.039, adresa de e-mail: probaţiune.mehedinţi@just.ro
Probațiunea este un sistem execuțional penal, constituit la nivel național, care desfășoară întreaga activitate în scopul menținerii siguranței comunității, al reabilitării sociale a infractorilor și al diminuării riscului acestora de a comite noi infracțiuni. Probațiunea în România a fost experimentată în perioada 1997-2000, iar începând cu anul 2001 s-au înfințat succesiv, servicii de probațiune care au corespondent în toate județele țării. În prezent, sistemul de probațiune este reprezentat la nivel central de Direcţia Naţională de Probaţiune şi în teritoriu de 42 de servicii de probațiune.