ACTUALITATE

Un român a fost găsit mort pe un câmp de lângă Roma

Last Updated on septembrie 27, 2023 by Erceanu Ileana

Un bărbat român în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort pe un câmp din zona Tor Vergata (Roma), informează Corriere della Sera. Acesta locuia într-un centru de asistență a persoanelor fără adăpost.

Românul locuia într-un centru de asistență a persoanelor fără adăpost, nu departe de locul unde a fost găsit trupul neînsuflețit. Descoperirea macabră a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 25 septembrie, de câțiva muncitori care curățau zona verde.

Câțiva muncitori responsabili de curățarea unui teren au găsit corpul bărbatului român, într-o stare avansată de descompunere, scrie rotalianul.ro.

A fost dispusă o autopsie pentru a determina cauzele decesului, deși conform unui prim examen extern efectuat de medicul legist, nu s-au identificat semne evidente de violență pe cadavru. Carabinierii de la unitățile Tor Vergata și Casilina investighează cazul.

După interogarea voluntarilor de la centrul respectiv, carabinierii au constatat că bărbatul plecase din centrul de primire cu câteva zile în urmă. Nu este exclus ca românul să fi decedat după ce s-a simțit brusc rău, dar momentan toate ipotezele sunt luate în considerare. Trupul fără viață a fost transportat la Spitalul Policlinico Tor Vergata, unde va avea loc autopsia.

Anchetatorii încearcă să reconstituie ce s-a întâmplat în ultimele zile din viața bărbatului, inclusiv cu ajutorul camerelor de supraveghere dintre Tor Vergata și Giardinetti, pe via Casilina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button