Unui bărbat i-au dispărut banii din cont peste noapte, fără ca acesta să fi folosit cardul vreodată
Last Updated on ianuarie 16, 2023 by Erceanu Ileana

Un posesor de card de credit bancar BCR (Banca Comercială Română) a avut o mare surpriză neplăcută, când a descoperit că i s-au retras bani din cont pentru cursuri de dans în Franța, diverse comisioane la aeroporturi și cazări în Australia și Indonezia, chiar dacă nu a părăsit în acest timp România.
Numele acestuia este Adrian Puiuleț, din Zlatna-Alba, și este preşedintele Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău. Acesta a cerut imediat explicații de la reprezentanții băncii după cele întâmplate, depunând plângere la poliție. Acesta nu a fost deloc încântat când a văzut că sume semnificative de bani i-au fost extrase din contul bancar în diverse monede internaționale, iar la momentul de față polițiștii care se ocupă de caz investighează unde și cum s-au scurs banii.
Adrian Puiuleț avea acest card pentru perioade mai dificile, avea în acel cont bani strânși de-o parte pentru cheltuieli neprevăzute, dar la ultima verificare a descoperit că îi lipseau 1700 de lei din cont, chiar dacă nu l-a folosit niciodată.
În mod ciudat, chiar banca l-a anunțat de acest lucru, când cei de la BCR i-a trimis o sesizare în care îl anunța că trebuie să plătească dobândă pentru sumele cheltuite, scrie stiripesurse.ro.
„Știam că nu am cheltuit niciun leu și am ținut cardul doar pentru situații excepționale. Nu aveam nicio aplicație care să-mi confirme o eventuală cheltuială, pentru că nu a fost cazul. Am mers la bancă și am cerut explicații și astfel am aflat că aș fi călătorit pe la Paris, la Singapore sau la Sydney”, a explicat bărbatul.