EVENIMENT

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Pădurea Crihala

Last Updated on iunie 25, 2026 by Erceanu Ileana

Seara trecută, la Pădurea Crihala, s-a sărbătorit Ziua Universală a Iei, printr-un eveniment dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității și tradiției românești.

Ia românească nu este doar o piesă a costumului popular. Este un simbol al valorilor, al istoriei și al moștenirii culturale pe care generații întregi au păstrat-o și transmis-o mai departe cu respect și mândrie. Recunoscută și la nivel internațional prin includerea artei cămășii cu altiță în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, ia rămâne unul dintre cele mai prețioase simboluri ale identității românești.

“Mă bucur să văd că atât de mulți mehedințeni au ales să participe la această sărbătoare dedicată iei românești. Prezența numeroasă a publicului a demonstrat că tradițiile noastre sunt respectate, iubite și duse mai departe, iar astfel de evenimente au un loc important în viața comunității noastre. Felicit Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, pe managerul instituției, Tania Lăin, artiștii Ansamblului Folcloric Doina Mehedințiului și pe toți cei care au contribuit la reușita acestei seri.Păstrăm vii tradițiile, promovăm frumosul și ne bucurăm de zestrea pe care am moștenit-o!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button