ACTUALITATE

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE PE FONDUL VITEZEI ESCESIVE ÎN MEHEDINȚI

Last Updated on iulie 24, 2025 by Erceanu Ileana

În perioada 21 -27 iulie, polițiștii rutieri din județul Mehedinți desfășoară acțiuni punctuale pentru combaterea vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum, în cadrul unei campanii organizate la nivel național de Poliția Română.

Scopul acestor activități este prevenirea accidentelor rutiere grave, generate de nerespectarea regimului legal de viteză și neadaptarea vitezei la condițiile de drum, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere.

În primele 6 luni ale anului, în județul Mehedinți s-au produs 5 accidente rutiere  grave pe fondul nerespectării limitelor de viteză.

Totodată în prima jumătate a anului, polițiștii mehedințeni au desfășurat 175 de acțiuni în cadrul cărora au aplicat 6.428 de sancțiuni și au reținut 1.620 de permise de conducere, toate pentru nerespectarea regimului legal de viteză sau neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Polițiștii vor acționa cu echipamente moderne de măsurare a vitezei, inclusiv dispozitive radar mobile și staționare, montate pe autospeciale inscripționate și neinscripționate, în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor.

„Prevenim, nu sancționăm! Prin aceste demersuri, dorim să transmitem un mesaj ferm de responsabilizare către toți participanții la trafic: respectați limitele legale de viteză și adaptați-vă permanent stilul de condus la condițiile meteo-rutiere.

Reamintim că o clipă de neatenție sau un exces de viteză poate avea consecințe tragice. Viața are prioritate! Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.”, comunica ISU Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button