ACTUALITATE
Amendă pentru anvelope depozitate haotic
Last Updated on noiembrie 25, 2022 by Erceanu Ileana
Ca urmare a unui control efectuat de comisarii GNM-CJ Mehedinți în orașul Strehaia, la un agent economic autorizat pentru colectarea deșeurilor nepericuloase și recuperarea materialelor reciclabile sortate, s-a constatat faptul că, o parte din anvelopele uzate colectate sunt stocate direct pe sol, în amestec cu alte categorii de deșeuri -plastic, deșeuri vegetale, deșeuri metalice, încalcându-se prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare. Pentru neconformitățile constatate se va aplica sancțiune contravențională în valoare de 40.000 lei.