Când aroganța face politică
Last Updated on mai 11, 2022 by Romeo Crismaru
de Romeo Crîșmaru
De peste trei decenii, orbecăim pe culoarele întortocheate ale democrației, în cătarea binelui și a stabilității și, tot de atunci, la fiecare patru ani, mergem la vot să ne alegem primarii, consilierii locali și județeni, parlamentarii. O facem, de cele mai multe ori, dezinteresat sau mânați de impulsul de moment sau de promisiunile cu care ne iau ochii stimabilii candidați. Și mereu greșim, alegând, printre cei buni, și oportuniști de cea mai joasă speță.
Nu am să dau nici un nume aici, pentru că devine dureros uneori să îi spui pe nume diavolului. Voi da doar un exemplu elocvent pentru marasmul nesfârșit în care ne zbatem, încă din primi zori ai democrației noastre, obținute în acel Decembrie însângerat din 1989. Alegerile locale, în România, ca mai peste tot în lume desemnează, pe lângă primari, președinți de consilii județene și consilieri, fie ei locali sau județeni. Importanța unui for legislativ precum Consiliul Local dintr-un municipiu, dintr-un oraș sau dintr-o comună, oricât de mică și neînsemnată ar fi ea, este una imensă, la fel ca și responsabilitatea celor aleși. Un consiliu local este de fapt aidoma unui parlament local, un for în care cetățenii trimit oameni capabili să le reprezinte interesele. Evident că, dacă nu ați înțeles până acum, Consiliul Local este un organism politic. Membrii Consiliului Local sunt aleși pe liste propuse de partidele politice, liste care se votează în bloc, urmând să fie desemnați ca aleși locali un număr proporțional cu voturile obținute de listele care i-au propus.
În mod normal și firesc, cel care trage lista este cel de pe primul loc, care în cele mai multe cazuri candidează și la funcția de primar, judecând după ideea că dacă oamenii îi dau un vot de încredere, îi vor vota și echipa de consilieri, ca mai apoi el să poată lucra în liniște. Un astfel de exemplu, care nu e deloc singular, promitea, la ultimele alegeri locale de la Severin, dreptate pentru fiecare, reformarea administrației locale, eliminarea clientelismului politic și acțiuni în slujba exclusivă a poporului de votanți. Era ceva nou, discursul era aprig, aplicat și necruțător, iar alegătorii, probabil plictisiți de povești electorale încheiate mizerabil, i-au dat ceva voturi, mai ales că se recomanda ca fiind nou în politică. I-au dat, așadar, suficiente voturi pentru a ajunge consilier local, adică un soi de „parlamentar” al comunității.
După această etapă, oamenii care au fost amețiți de „cavalerul dreptății” au avut și așteptări, iar mitomanul și arogantul s-a gândit să le servească ceva vandabil cu care să își sporească notorietatea. Așa a început să posteze pe Facebook tot felul de descoperiri, unele lipsite de credibilitate, dar frumos ambalate, cu care s-a dat drept un justițiar ce va lupta până la capăt, venind cu sabia dreptății în mână, pe un cal alb. Doar că, pe din dos, cum spune românul, alesul devenit între timp de 10 ori mai arogant decât s-a născut, a înțeles rapid că avea în mână o armă cu care își putea face dreptate doar lui și își putea alimenta și sluji propriile interese. Așa că a atacat în puncte sensibile, citind legile printre rânduri, manipulând și exagerând, până când cei pe care îi ataca au priceput ce voia de fapt arogantul. Voia doar să regleze anumite conturi cu serviciile pe care le ataca, să refuleze frustrări și să plătească polițe. Nu e momentul să dau prea multe detalii, ele vor veni în curând, am vrut doar să ilustrez o tipologie de ales local.
Nu știm dacă aroganța în politică aduce succes personal și de grup, dar știm cu siguranță că adevărul iese mereu la iveală, iar ipocrizia se sparge, de cele mai multe ori, precum buboiul puroiat, revărsând infecția pe lături.
