CONDIȚII MODERNE ÎN PIAȚA MIRCEA
Last Updated on august 5, 2026 by Erceanu Ileana

Se modernizează Piața Mircea, cu o investiție necesară, pentru a oferi condiții moderne și un comerț civilizat, atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători.
Primarul, Marius Screciu încurajează astfel, tot mai mulți severineni să aleagă piața în locul supermarketurilor, mai ales că în piață găsesc produse locale proaspete și de foarte bună calitate.
Primul tronson, destinat sectorului de legume, este finalizat, investiția cuprinzând:
*Refacerea pardoselii;
*Înlocuirea meselor de comercializare;
*Refacerea pereților și zugrăvirea spațiilor;
*Lucrări de igienizare;
*Montarea aparatelor de aer condiționat;
În scurt timp vor începe lucrările și la cel de-al doilea tronson, destinat sectorului de fructe.
„În tot acest timp, am urmărit ca modernizarea pieței să nu însemne și costuri mai mari pentru comercianți. Chiar dacă în ultimii ani toate prețurile au crescut în toată țara, tarifele în piețele din municipiul nostru au rămas, în mare parte, neschimbate. Continuăm să investim în locurile importante pentru comunitate, astfel încât Severinul să aibă spații moderne, curate și primitoare, iar oamenii să simtă că aceste investiții le fac viața de zi cu zi mai bună! ”, a transmis primarul, Marius Screciu.
