SOCIAL

Cresc taxele pentru proprietăți

Last Updated on martie 28, 2024 by Erceanu Ileana

Românii vor plăti din 2025 taxe și impozite pe proprietăți mult mai mari decât în prezent, iar în condițiile în care suntem țara cu cel mai mare număr de proprietari din Europa, legea va afecta întreaga populație a României.

Taxele şi impozitele pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, vor creşte în 2025, după intrarea în vigoare a prevederilor stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care schimbă esenţial modul de calcul al acestor taxe, potrivit unei analize EY România.

Este vorba despre prevederi care schimbă esenţial modul de calcul al acestora, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023. Ulterior, autorităţile au revenit şi au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025.

Anul în curs a venit deja cu majorări ale altor taxe şi modificări legislative pe baza cărora povara fiscală creşte în 2024, astfel că amânarea aplicării noilor reguli de calcul a taxelor locale a fost binevenită.

„Este important de ştiut însă că, în urma aplicării noilor reglementări, de anul viitor, creşterea taxelor şi impozitelor pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, este inevitabilă”, se menţionează într-un material semnat de Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România.

În opinia sa, primul factor care a stat la baza deciziilor de schimbare a modului de calcul al acestor taxe ţine strict de contextul intern, naţional, unde ne confruntăm cu situaţia în care bugetele locale nu colectează suficiente venituri din taxe şi impozite care să acopere cheltuielile locale, astfel încât să lase loc investiţiilor. De aceea, primăriile solicită constant completări din bugetul de stat, astfel că acestea concurează, de fapt, cu îndeplinirea unor obiective şi investiţii macroeconomice, strategice şi de interes naţional.

Al doilea factor, intrinsec legat de primul, sunt recomandările forurilor internaţionale, cum este Fondul Monetar Internaţional (FMI), OCDE şi desigur Comisia Europeană, menţionează Milcev.

România colectează doar 0,9% din taxele pe proprietăţi, în timp ce media UE este de 2,7%.

Prezentă în România din anul 1992, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă pentru companii multinaţionale şi locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button