Legea salarizării scoate bugetarii în stradă
Last Updated on august 24, 2026 by Erceanu Ileana

Noua Lege a salarizării provoacă mari nemulțumiri și în Administrația publică, Sănătate și Asistență socială. Sindicatul Național Forța Legii (SNFL) respinge integral versiunea proiectului prezentată pe 20 august, declară alertă sindicală și anunță proteste.
Protestele vor avea loc la prefecturi și la sediile partidelor de guvernare începând cu 1 septembrie. Dacă proiectul nu va fi retras pentru renegociere, organizația amenință cu declanșarea procedurilor pentru o grevă generală.
Reacția apare într-un moment sensibil, în care forma Legii salarizării nu este încă definitivă, iar discuțiile politice au fost amânate tocmai pentru organizarea unor noi consultări cu sindicatele. Așa cum a relatat STIRIPESURSE.RO, Florin Manole a anunțat noi întâlniri cu reprezentanții angajaților înainte ca proiectul să revină la Cotroceni.
Potrivit comunicatului oficial consultat de STIRIPESURSE.RO, SNFL a decis declanșarea imediată a alertei sindicale în toate structurile sale din țară.
Sindicaliștii anunță că se vor alătura acțiunilor de pichetare organizate începând cu 1 septembrie la sediile partidelor aflate la guvernare și la prefecturi.
Pasul următor ar putea fi greva generală. Aceasta nu este încă declanșată, însă sindicatul avertizează că, dacă proiectul nu va fi retras pentru o „renegociere reală”, va începe strângerea de semnături în Administrația publică, Sănătate și Asistență socială.
Sindicatul susține că valoarea de referință de 4.000 de lei și coeficienții incluși în ultima versiune a proiectului nu asigură o creștere reală a puterii de cumpărare și ar bloca evoluția profesională a angajaților din primării, consilii județene, spitale, direcții de sănătate publică și direcții de asistență socială.
