Guvernul demis vrea să taie bursele sociale ale elevilor pe perioada vacanțelor
Last Updated on august 21, 2026 by Erceanu Ileana

PSD nu va permite ca elevii din familiile vulnerabile să plătească pentru incompetența Guvernului Bolojan! Este o măsură profund nedreaptă și lipsită de orice logică socială.
Proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Educației în august 2026 prevede acordarea burselor sociale doar în perioada cursurilor, eliminând plata acestora pe durata vacanțelor școlare. Măsura a stârnit critici dure din partea opiniei publice, a unor formațiuni politice și a organizațiilor civice.
„Bursa socială nu este o recompensă pentru performanța școlară. Este un sprijin pentru copiii care provin din familii cu venituri mici și un instrument important pentru ca aceștia să poată rămâne în sistemul de educație. Nevoile unui copil nu dispar atunci când începe vacanța. Hainele, încălțămintea, alimentația, igiena, activitățile educaționale și pregătirea pentru școală costă bani în fiecare lună, nu doar în timpul cursurilor. Mai mult, cercetarea realizată la comanda Ministerului Educației recomandă exact contrariul: simplificarea acordării burselor și plata acestora pe durata vacanțelor școlare, precum și creșterea burselor sociale, nu diminuarea lor. Este cu atât mai revoltător ca Guvernul Bolojan să caute economii tocmai de la copiii vulnerabili, în timp ce alocă sume considerabile pentru proiecte de infrastructură sportivă care ridică serioase semne de întrebare privind oportunitatea lor. PSD nu va permite această nedreptate. Dacă Guvernul va adopta o hotărâre ilegală prin care sunt tăiate bursele sociale în vacanțe, PSD o va ataca în justiție. Cei mai vulnerabili nu trebuie să plătească pentru eșecurile și deciziile greșite ale guvernării Bolojan. Copiii nu sunt o cheltuială de tăiat din pix. Sunt investiția României în viitor! La Consiliul Județean Mehedinți am ținut întotdeauna cont de proiectele care implică elevi și copii și le-am susținut și nu pot fi de acord cu tăierea burselor sociale! ”, transmite președintele PSD, Aladin Georgescu.
