ACTUALITATE

Exerciţiu de antrenament al pompierilor mehedințeni

Last Updated on aprilie 23, 2024 by Erceanu Ileana

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a organizat un amplu  exerciţiu de antrenament, cu forțe în teren, privind intervenția în cazul producerii unui incendiu în bucătăria unui complex comercial din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Conform scenariului de exercițiu, în timpul programului de lucru, un angajat a observat fum în incinta bucătăriei, anunțând imediat serviciile de urgență prin apelarea numărului 112. Alți doi angajați au încercat să stingă incendiul, ce a cuprins plitele electrice, folosind un stingător, dar din cauza fumului dens aceștia și-au pierdut cunoștința. La locul evenimentului, s-au deplasat de urgență patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. Pompierii au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului, care risca să se propage cu repeziciune la întregul complex comercial.

Aceștia au acționat cu două echipe de căutare-salvare pentru identificarea și extragerea victimelor din zona de risc, dar și pentru transportarea acestora până la echipajul de prim ajutor calificat SMURD. Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea și creșterea calității managementului misiunilor specifice și verificarea viabilității documentelor de conducere, standardelor și procedurilor operaționale pentru gestionarea unei intervenții cu un grad ridicat de complexitate.

Obiectivele acestui exercițiu au fost perfecționarea deprinderilor și conducerea acțiunilor de intervenție, reducerea timpului de răspuns în situații limită și antrenarea personalului privind aplicarea tehnicilor de salvare și acordarea primului ajutor victimelor. În vederea îmbunătăţirii capacităţii de răspuns, pompierii din cadrul subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al Judeţului Mehedinţi desfăşoară periodic misiuni de recunoaștere și exerciții de antrenament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button