ACTUALITATE

Încă un turist mort pe litoral

Last Updated on august 9, 2022 by Toma Mihai

Încă un turist s-a înecat pe litoral. Bărbatul a intrat în mare, la Costinești, marți dimineața, în jurul orei 6.20, apoi salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină.

Potrivit ISU Dobrogea, corpul tânărului de 25 de ani a fost scos din mare de către alți turiști. La faţa locului s-au deplasat un echipaj Smurd B şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

Este a patra victimă în ultimele 24 de ore. Luni, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în stațiunea Eforie Nord, unde două persoane au fost scoase din apa mării.

Victimele: un turist și salvamarul care a încercat să îl scape cu viață. Totodată, în prima parte a zilei de luni, un tânăr de 23 de ani a murit în stațiunea Saturn.

În toate stațiunile din sudul litoralului este arborat steagul roșu din cauza vântului și a valurilor mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button