ACTUALITATE

Izvorul Tămăduirii, tradiții și obiceiuri

Last Updated on mai 10, 2024 by Erceanu Ileana

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei.

Credincioșii folosesc această apă sfințită pentru a stropi animalele din gospodărie și încăperile din casă, pentru îndepărtarea bolilor și a relelor. Totodată, toate recoltele din câmp sunt stropite cu apă sfințită, astfel încât să fie protejate de grindină. De asemenea, bolnavii beau agheasmă dimineața, pe stomacul gol, spre a se înzdrăveni.

Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care pică în fiecare an în vinerea din prima săptămână după Paște.Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului şi aminteşte de Vinerea Mare, când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a vărsat multe lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, iar acum ni se arată ca izvor de nădejde şi de vindecare.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.

Izvorul tămaduirii din timpul lui Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetați a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămaduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button