EDITORIAL

Liberalismul mehedințean, din nou divizat

Last Updated on iulie 7, 2022 by Romeo Crismaru

de Mircea Popescu

La începutul acestei luni, în Mehedinți s-a înființat oficial Forța Dreptei, partidul condus la nivel central de fostul lider liberal, Ludovic Orban. La eveniment a participat însuși președintele formațiunii, ceea ce arată că fostul președinte liberal vrea să se implice în construcția partidului pe care l-a creat la nivelul județelor. Nu ar fi pentru prima oară când liberalii ar fi divizați. În istoria recentă a mai fost și ALDE, partid rupt tot din PNL.

Dacă este să ne raportăm la județul Mehedinți, ALDE a creat ceva probleme liberalilor, întrucât la alegerile din anul 2016 a întrat în CJ Mehedinți, a obținut 3 primari în județ și a fost foarte aproape să intre în CL Drobeta Turnu Severin. În mod normal, dacă nu era ALDE, acele voturi s-ar fi dus în alegeri spre PNL Mehedinți, partid care atunci a ratat “la mustață” câștigarea funcției de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin prin Daniel Cîrjan.

Nu același lucru se poate spune în prezent despre Forța Dreptei în Mehedinți, pentru că sunt contexte diferite. Până la alegeri mai este timp suficient și se pot întâmpla multe. Diferența este că Forța Dreptei este un partid de lider, pe când PNL nu este un astfel de partid. Acest fapt face ca în Mehedinți partidul creat de Ludovic Orban să se bazeze într-o proporție covârșitoare pe simpatizanții săi, care în acest moment nu sunt prea mulți. Din acest punct de vedere, este puțin probabil ca noul partid de extracție liberală să câștige mulți adepți în județ. Spre Forța Dreptei în Mehedinți ar putea migra vechii liberali, dar și o parte din cei mai noi, nemulțumiți fie de coabitarea cu PSD la guvernare, fie de erodarea partidului aflat la guvernare. În Mehedinți pot exista suficienți nemulțumiți de creșterea prețurilor la energie și carburanți pe care le asociază cu ministrul mehedințean al Energiei, Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți, oameni care, deși susținători liberali, ar putea să se orienteze, fie și doar la vot, spre noul partid al lui Orban.

Cel mai probabil Partidul Forța Dreptei Mehedinți va deveni mai frecventabil pe măsură ce se apropie alegerile din 2024, când vor fi destui care vor dori să candideze la alegeri, unii chiar din rândurile PNL Mehedinți, care fie nu mai sunt susținuți de partid, fie nu se mai regăsesc pe un loc eligibil pe vreo listă de consilieri. În ipoteza în care în PNL apare o criză atunci situația se complică și partidul lui Ludovic Orban poate atrage și mai mulți susținători ai PNL Mehedinți.

Cert este că liberalii mehedințeni sunt din nou divizați, așa cum s-a întâmplat și după formarea ALDE. Diferența este că atunci ALDE, partidul mic, a intrat la guvernare și a permis PNL să crească în opoziție. Acum PNL se află la guvernare, iar prin asta poate să crească Forța Dreptei chiar și în Mehedinți, prin efectele guvernării care, după cum se vede, creează nemulțumiri.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button