Municipalitatea lucrează la proiectul unui nou adăpost de câini
Last Updated on aprilie 28, 2023 by Romeo Crismaru
Consiliul Local Drobeta Turnu Severin a adoptat astăzi în ședința ordinară un proiect ce vizează aprobarea datelor tehnice pentru construirea unui nou adăpost pentru câinii comunitari. Totodată, primarul Marius Screciu i-a asigurat pe severineni că nu se vor majora taxele și impozitele locale. Tot pe ordinea de zi a fost și posibilitatea ca Administrație Piețelor să poată accesa fonduri europene.
Consiliul Local a fost convocat astăzi, consilierii supunând la vot proiectele de hotărâre ale ordinii de zi. În urma ședinței, s-a hotărât menținerea taxelor locale, severinenii fiind asigurați de către primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, că nu vor plăti nimic în plus față de anul anterior. S-a hotărât, de asemenea, schimbarea statutului juridic al piețelor sub o formă ce face posibilă accesarea de fonduri europene.
Un alt proiect de pe ordinea de zi vizează aprobarea datelor tehnice pentru un nou adăpost de câini.
”Oamenii așteaptă ca adăpostul dintre case, care degajă foarte multe mirosuri, mai ales când e vânt și vară, să fie mutat. Am aprobat, astăzi, elementele tehnice. Urmează ca, cel puțin începând din toamnă, să ne apucăm de construcția lui”, a declarat primarul Marius Screciu.
A fost aprobată și documentația tehnico-economică și devizul general pentru depunerea unui proiect în vederea extinderii rețelei de apă și canalizare. S-a pus în discuție realizarea și reabilitarea de parcări în Drobeta-Turnu Severin, fiind o problemă la nivelul municipiului cu acestea.