Românii sunt îndemnați să strângă apa de ploaie
Last Updated on august 25, 2022 by Toma Mihai
Apa de ploaie ar trebui strânsă și folosită la diverse treburi casnice, în locul apei de băut, recomandă „Apele Române”.

Seceta severă, din această vară, afectează anumite regiuni ale României, o măsură aplicată pentru a nu lăsa populația fără apă fiind deja implementată, raționalizarea apei curente.
Reprezentanții de la „Apele Române” avertizează că rezervele de apă potabilă sunt în scădere, după ce au anunțat oamenii să nu își mai ude grădinile și să nu-și mai umple piscinile cu apă de la robinet.
Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt la Apele Române: „Este foarte important ca în această perioadă să folosim apa de băut pentru băut, iar dacă putem – și acolo unde avem posibilitatea – să apelăm la surse alternative, în special în perioadele în care beneficiem de precipitații, să strângem apa de ploaie, pentru că o reducere a consumului și o economisire se traduc în mii sau chiar milioane de metri cubi de apă foarte importanți în această perioadă.
Orice gest de economisire este foarte important și contează, în această perioadă cred că trebuie să ne gândim și la cei de lângă noi, astfel încât apa să ajungă tuturor”.
Din cauza nivelurilor scăzute ale râurilor și lacurilor, peste 700 de localități au probleme cu furnizarea apei potabile.
Surse Digi24