ACTUALITATE

Scandal cu forțele de ordine în urma unui accident rutier

Last Updated on mai 16, 2024 by Erceanu Ileana

Seara trecută, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost produs un accident rutier soldat cu victime.

Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier a reieșit că un tânăr, de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, la intersecția cu DJ 607 A, în sensul giratoriu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de o femeie, de 48 de ani.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a altor două persoane de 50, respectiv 52 de ani, care au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testați cu  aparetele etilotest și drug test rezultatele fiind positive la consumul de substanțe stupefiante în cazul ambilor șoferi.

 „În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cei doi șoferi fiind conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, a comunicat IPJ Mehedinți.

În cursul cercetărilor, la fața locului s-a prezentat fiul persoanei vătămate, un bărbat, de 33 de ani, care ar fi manifestat un comportament recalcitrant la adresa conducătorului de 18 ani, împrejurare în care, fiind îndepărtat din zonă de polițiști în scopul evitării unui conflict, s-ar fi urcat în autoturismul cu care se deplasase la locul evenimentului și fără a respecta dispozițiile polițiștilor rutieri, acesta ar fi efectuat manevra de mers înapoi acroșând o autospecială aparținând IPJ Mehedinți.

Ulterior, acesta a părăsit locul accidentului, polițiștii plecând în urmărirea sa, fără a reuși imobilizarea acestuia.  Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă, în cuantum de 2.970 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru  60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button