EVENIMENT

ȘOFER PRINS BĂUT DE DOUĂ ORI ÎN ACEEAȘI ZI

Last Updated on mai 10, 2022 by Toma Mihai

Un bărbat din județul Botoșani a  reușit performanța de a fi prins, de polițiștii din Mehedinți, băut de două ori, la volan, în aceeași zi. Șoferul declară că prima dată nu și-a dat seama că nu îi ieșise alcoolul din sânge, iar a doua oară a sărit în ajutorul unui prieten, pe care trebuia să îl ducă cu mașina.

Incidentul a avut loc în orașul Vânju Mare. Bărbatul de 41 de ani, originar din județul Botoșani, a fost depistat inițial cu alcoolemie de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat, însă, recoltarea de probe biologice. Trei ore mai târziu, oamenii legii l-au depistat, din nou, pe făptaș, având o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru fapta sa, șoferul petrecăreț și-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliția Județean Mehedinți.

Față de bărbat, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button