ACTUALITATE

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele – Duel „românesc” în primul tur

Last Updated on martie 20, 2023 by Erceanu Ileana

Organizatorii de la Miami Open au efectuat tragerea la sorți a tabloului de concurs, iar Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan vor întâlni jucătoare beneficiare de wild-card în primul tur la Miami Open, turneu WTA 1000 care începe marţi şi este dotat cu premii de 8.800.000 de dolari.

Irina Begu, locul 34 mondial, va evolua contra sportivei din Filipine, Alexandra Eala, locul 219 mondial, iar dacă va ajunge în turul doi va juca împotriva chinezoaicei Qinwen Zheng, locul 23 WTA.

Sorana Cîrstea (74 WTA) o va întâlni pe Fernanda Contreras Gomez, din Mexic, locul 117 mondial, urmând ca, în cazul calificării în turul doi, să joace contra Carolinei Garcia, din Franţa, a cincea jucătoare a lumii, pe care a învins-o în optimi la Indian Wells.

Ana Bogdan (60 WTA) va evolua cu Robin Montgomery, din SUA, locul 193 mondial, iar dacă va ajunge în turul doi va întâlni o altă americancă, pe Madison Keys, a 19-a favorită.

Primul tur la Miami Open va avea şi un duel al sportivelor cu origini româneşti, Bianca Andreescu din Canada, locul 31 WTA, urmând să joace cu Emma Rpducanu, din Marea Britanie, locul 72 WTA.

Învingătoarea va evolua în turul secund cu Maria Sakkari, din Grecia, a şaptea favorită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button