MONDEN

22 iunie, La mulți ani, Domnica Trop!

Last Updated on iunie 22, 2022 by Toma Mihai

Domnica Trop s-a născut la data de 22 iunie 1938, comuna Isverna, județul Mehedinți. Fiică de țărani, a învăţat să cânte în timp ce ducea la păşunat caprele şi oile. Fără carte, dar cu un suflet și o voce de aur, Dominica Trop era invitată să cânte la concursuri şi festivaluri, dar și nunți unde cânta după om, potrivind vorbele.

În anul 1973, la vârsta de 35 de ani, a fost descoperită de învăţătorul Vasile Căpăstraru care a prezentat-o soliştilor Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, aflaţi într-un turneu la Isverna. Ion Dolănescu a fost fermecat de vocea și cântecul mehedinţencei, astfel că a invitat-o pe Domnica Trop la Radio, în București.

Aici a cunoscut-o şi pe realizatoarea de programe folclorice, Marioara Murărescu, care a invitat-o la televiziune pentru înregistrări.

Repertoriul cântăreţei este bogat în piese muzicale străvechi, multe fiind împrumutate de interpreţi renumiţi din ţară. Cunoscuta interpretă Angelica Stoican, după afirmaţiile profesorului Eleodor Popescu “s-a inspirat, în începuturile ei artistice din folclorul autentic al zonei, din repertoriul nealterat al rapsodului popular Domnica Trop”.

Având un repertoriu specific zonei muntoase de confluenţă dintre judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin, a cucerit prin melosul distinctiv faţă de tot ceea ce se cunoaşte în folclorul românesc, fiind considerată o voce rar întâlnită, nu numai în Oltenia de sub munte, ci chiar în Europa.

În noiembrie 2013, Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de “Tezaur Uman Viu”.

A fost onorată cu această distincţie fiind un reper al muzicii populare româneşti şi un păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei.

One Comment

  1. Localitatea este cu adevărat un loc deosebit de frumos ca și peisaj dar mai ales oamenii locului sunt desprinși parcă dintr-o altă epocă. Doar cei care au vizitat localitatea măcar pentru o singură dată pot să fie în asentimentul meu. Pur și simplu altfel de oameni cu mentalitatea sănătoasă a altor timpuri. Minunat!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button