ACTUALITATE

22 septembrie: Ziua mondială fără maşini

Last Updated on septembrie 22, 2023 by Erceanu Ileana

Anual, la data de 22 septembrie este marcată Ziua mondială fără maşini, scopul fiind descurajarea circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori, în ultimă instanţă, a transportului în comun.

Pe termen lung, se doreşte crearea comunităţilor în care atât magazinele, cât şi locurile de muncă să se afle în apropierea domiciliilor, la distanţe ce pot fi uşor parcurse în plimbare.

Iniţial, data la care era sărbătorită Ziua fără maşini a fost 17 iunie, stabilită de Asociaţia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997. Evenimentul era marcat pe plan local, în cadrul Săptămânii Transportului Verde. Un an mai târziu, francezii au avut ideea înfiinţării campaniei ”În oraş, fără maşina personală!”. Începând cu anul 2000, această iniţiativă a fost promovată de Comisia Europeană pentru spaţiul comunitar. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe oraşe din întreaga lume, astfel încât Ziua fără maşini a devenit internaţională.

Pe plan european, Ziua mondială fără maşini este precedată de Campania Săptămâna europeană a mobilităţii, programată, anual, între 16 şi 22 septembrie.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, scopul amintitei campanii este promovarea formelor alternative de transport ecologic şi sublinierea faptului că mobilitatea sporeşte calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi a obezităţii.

Sursa: tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button