Câți bani trebuie să dai dacă mergi la un botez în 2022
Last Updated on iunie 15, 2022 by Toma Mihai
Multe nunți și botezuri au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei sau, în cel mai bun caz, petrecerile au fost făcute în grupuri mai mici. Din acest motiv, nu multă lume mai știe câți bani se dau la un botez.
Atunci când pregătești plicul cu bani pentru botez, trebuie să iei în calcul următoarele aspecte: trebuie să oferi bani la dar în funcție de locul în care are loc botezul, pentru că un meniu va costa mai mult în București decât ar putea costa într-o comună, după care trebuie să ții cont și de gradul de rudenie sau de relația cu părinții copilului, astfel că rudele și prietenii foarte apropiați vor oferi o sumă mai mare de bani față de invitații care nu sunt la fel de apropiați de părinții copilului.
Dacă veți merge la botez însoțiți de partener sau parteneră, dar și cu copilul, trebuie să știți că veți avea de plătit trei meniuri, în concluzie darul va fi de trei ori mai mare. Este importantă și locația în care are loc petrecerea de botez, un restaurant de lux sau un local obișnuit.
În general, pentru un botez care are loc într-un restaurant simplu, un cuplu pune în plic sume cuprinse între 800- 1000 de lei, dar suma poate crește, în funcție de toate cele enumerate anterior. Dacă nu aveți posibilitatea sau nu vreți să mergeți la eveniment, le puteți trimite părinților copilului un cadou simbolic.