Prima zăpadă de la jumătatea lui septembrie în România
Suntem abia la jumătatea primei luni de toamnă și deja s-a așternut primul strat de zăpadă în România.
Pe Transalpina, la peste 1900 m altitudine, în sectorul Dengherul -Cărbunele, stratul de zăpadă căzut se apropie de 5 cm, iar vizibilitatea este redusă din cauza ceței. Conducătorii auto care vor să traverseze Transalpina peste masivul Parâng sunt sfătuiți să fie pregătiți pentru drum în condiții de iarnă. Temperaturile sunt scăzute și se vor forma sectoare de polei, zăpadă înghețată și gheață, se arată în postarea de pe pagina de Facebook Meteoplus.
Salvamontiştii vor rămâne în zonă, cu o ambulanţă de intervenţie Salvamont, pe partea sudică a masivului, către Gorj, şi vor ajuta toate persoanele care vor avea probleme.
„În zonă sunt deja două maşini care nu mai pot continua drumul, iar salvamontiştii vor analiza cu conducătorii auto dacă pot să se întoarcă sau le vor lăsa acolo peste noapte”, a mai spus şeful Salvamont Gorj.
Salvamontiştii au transmis informaţiile necesare şi către Poliţie, pentru a fi organizate filtre de informare a conducătorilor auto.
„Nu au fost ninsori abundente, dar totuşi pe partea carosabilă a fost o depunere de zăpadă. La prima oră, în această dimineaţă, undeva la ora 5, utilajele au plecat în revizie, două utilaje cu lamă şi material antiderapant au plecat în revizie şi au acţionat pentru a ne asigura că participanţi la trafic care vor încă să mai tranziteze acest sector de drum montan o vor face în condiţii de maximă siguranţă”, au afirmat reprezentanţii DRDP Craiova.