EVENIMENT

Se împlinesc 137 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Last Updated on iunie 15, 2026 by Erceanu Ileana

Data de 15 iunie marchează împlinirea a 137 de ani de la moartea marelui poet național Mihai Eminescu.

Acesta s-a născut în data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe și Raluca Eminovici.

Eminescu a lucrat ca sufleur și copist de teatru, a fost director al Bibliotecii Centrale din Iași, iar din 1877 s-a mutat la București, unde a devenit redactor-șef la ziarul Timpul. Activitatea sa jurnalistică a lăsat o amprentă puternică asupra presei vremii.

Versurile sale au fost citite în aproape toate colțurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

Ca urmare a formației sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, au făcute chiar de Regina Carmen Sylva, care l-a chemat la Palatul Peleş pe Eminescu pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Prima regină a României a scris mult, poezii şi proză, sub pseudonimul Carmen Sylva, şi numai doi oameni au îndrăznit să-i prezinte observaţiile lor, Mihail Kogalniceanu şi poetul Eminescu, care, dupa ce a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritate că n-ar fi bine s-o publice.

Traducerilor în limba germană li s-au adăugat şi cele în franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză sau rromani, dar şi în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită şi chiar în Esperanto.

Şi, ca recunoaştere a universalităţii sale, la 100 de ani de la moartea poetul naţional, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”, şi tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.

Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button