Economic

Singura rafinărie de alumină din țară se închide 

Last Updated on iulie 6, 2022 by Toma Mihai

Combinatul tulcean de alumină îşi va suspenda activitatea pentru un an şi jumătate, începând de luna viitoare, din cauza preţurilor crescute ale energiei şi gazului natural. Dintre cei 711 de angajaţi vor fi păstrați 259.

Preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie, a declarat, pentru Agerpres, că în momentul de faţă combinatul produce 11.000-12.000 de tone de alumină pentru combinatul Alro Slatina, în condiţiile în care producţia lunară în urmă cu un an era de circa 50.000 de tone.

Alum Tulcea este singura rafinărie de alumină din România, cu o capacitate de productie de 600.000 tpa. Cea mai mare parte a aluminei fabricate la Tulcea este utilizată de Alro Slatina, pentru producerea aluminiului. În 2009, Alum a fost repornit după un program de modernizare şi retehnologizare, început în februarie 2007. Compania a angajat 470 de persoane, în prezent numărul salariaţilor ajungând la peste 700.

Pe 1 august, vor fi transmise notificările, apoi vor curge cele 20 de zile de preaviz. Iulie este lună de producţie, în august va fi calcinarea producţiei rămase pe instalaţie, iar la finele lunii, totul va fi pregătit pentru suspendarea procesului de producţie pentru un an şi jumătate”, a afirmat liderul de sindicat. Încă de la începutul anului, sindicaliştii din Alum SA au protestat la Tulcea şi în Bucureşti, nemulţumiţi din cauza creşterii preţurilor la energia electrică şi la gaze naturale care le ameninţa siguranţa locului de muncă.

Din luna martie, circa 200 din cei 780 de angajaţi ai combinatului de alumină din municipiul Tulcea nu s-au mai prezentat la locul muncă, decât la decizia angajatorului şi au început să primească doar 75% din salariu, măsură prevăzută de programul de reorganizare economică stabilit de conducerea Alro Slatina, în contextul în care unitatea din care face parte şi combinatul tulcean se confruntă cu probleme economice din cauza majorării tarifelor practicate la principalele utilităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button