ADMINISTRATIE

Angajații DGASPC vor primi restanța salarială în cursul săptămânii viitoare

Last Updated on noiembrie 6, 2025 by Erceanu Ileana

Urmare a demersurilor realizate în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și a președinților de Consilii Județene din țară, Guvernul a decis astăzi, alocarea unor sume către Unitățile Administrativ Teritoriale pentru plata salariilor restante în cazul angajaților DGASPC.

Pentru UAT Județul Mehedinți a fost alocată suma de 5 313 000 lei, bani care acoperă plata salariilor pentru luna septembrie care ar fi trebuit să fie făcută în data de 10 octombrie.

„În cel mai scurt timp vom face o ședință de Consiliu Județean pentru a urgenta lucrurile, astfel încât, oamenilor să le fie virați banii la mijlocul săptămânii viitoare. Pentru a se asigura plata contribuțiilor, a veniturilor nete pentru angajații DGASPC Mehedinți și a cheltuielilor de funcționare, până la sfârșitul anului, mai este nevoie de 15 milioane lei, sume care trebuie să vină tot de la Guvernul României și avem speranța că vor veni fără să fie nevoie de sacrificii din partea oamenilor, de proteste sau de rugăminți.

În momentul în care suntem aleși sau numiți în funcții publice, trebuie să fim conștienți că nu trebuie să ne clădim succesul administrativ pe suferința familiilor care muncesc într-un domeniu sau altul al statului, care au rate și facturi lunare de plătit, care au copii care trebuie să meargă la școală sau la facultate și au nevoie de fiecare bănuț pentru care muncesc. Cu acest gând am alocat cu prioritate către DGASPC Mehedinți sumele pe care, prin lege, Consiliul Județean are obligația să le achite. În plus, am alocat sume pentru implementarea proiectelor de reabilitare și modernizare a centrelor de servicii sociale și o vom face în continuare, respectând prevederile legale. ”, a precizat președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button