SPORT

Aur pentru România la proba de dublu rame feminin, la Campionatele Mondiale de la Shanghai

Last Updated on septembrie 25, 2025 by Erceanu Ileana

România a obținut prima medalie de aur la Campionatul Mondial de Canotaj care se desfășoară în China, la Shanghai.

În proba de dublu rame feminin (W2-). Simona Radiș și Magdalena Rusu au dominat cursa din finală și au reușit astfel să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului completat de echipajele din Franța și Statele Unite.
România va mai fi reprezentată joi în alte două finale.

Campioană olimpică la Tokyo și Paris, Simona Radiș renunțat în acest an să concureze alături de Ancuța Bodnar în proba de dublu vâsle, ambele urmând să evolueze în probele de rame. Radiș a explicat că era nevoie de o pauză datorită presiunii care s-a pus în ultimii ani pe umerii lor.

”S-au făcut schimbări în echipaje, dar toate s-au făcut spre binele psihic, spre binele echipei noastre. Este nevoie de această pauză, pentru că noi (n.r. – Simona Radiș și Ancuța Bodnar) în ultimii ani am fost supuse presiunii și așteptărilor. Iar pauza e ca o gură de aer. Încercăm echipaje noi, anul acesta este despre distracție și remontare. Pentru ca apoi să revenim mai puternice. Eu cu Ancuța suntem neschimbate, suntem prietene, suntem ca două surori, iar acest lucru va rămâne pentru totdeauna, indiferent de echipajul în care vom concura sau de obstacolele care vor apărea”, a afirmat Radiș.

Proba de dublu rame feminin(W2-) are loc la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru a 38-a oară(ediția de la Shanghai fiind a 53-a a C.M.), sportivele din România au câștigat 6 medalii de aur, 7 medalii de argint și 5 medalii de bronz.

Medalii de aur au câștigat:

1. Marilena Ghiță și Cornelia Neacșu în anul1974 la Lucerna, Elveția(prima data când s-a desfășurat această probă);

2. Rodica Arba și Elena Horvat în anul 1985 la Hazewikel, Belgia;

3. Rodica Arba și Olga Homeghi în anul 1986 la Notthingham, Marea Britanie;

4. Rodica Arba și Olga Homeghi în anul 1987 la Copenhaga, Danemarca;

5. Georgeta Damian și Viorica Susanu în anul 2001 la Lucerna, Elveția;

6. Georgeta Damian și Viorica Susanu în anul 2002 la Sevilla, Spania.

Medalii de argint au câștigat:

1. Florica Dospinescu și Elena Oprea în anul1979 la Bled, Iugoslavia;

2. Rodica Arba și Elena Horvat în anul 1983 la Duisburg, R.F.Germania;

3. Doina Șnep Bălan și Marioara Curelea în anul 1989 la la Bled, Iugoslavia;

4. Iulia Bobeică Bulie și Elisabeta Lipă în anul 1994 la Indiannapolis, Statele Unite ale Americii;

5. Veronica Cochela și Georgeta Damian în anul 1997 la Aiguelette, Franta;

6. Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu în anul 2009 la Poznan,Polonia;

7. Roxana Gogianu și Nicoleta Albu în anul 2013 la Chungju, Coreea de Sud.

Medalii de bronz au câștigat:

1. Marilena Ghiță și Marlene Predescu în anul1975 la la Notthingham, Marea Britanie;

2. Rodica Arba și Elena Horvat în anul 1985 la Munchen, R.F.Germania;

3. Georgeta Damian și Viorica Susanu în anul2003 la Milano, Italia;

4. Georgeta Damian Andrunache și Viorica Susanu în anul 2007 la Munchen, Germania;

5. Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel în anul 2023 la la Belgrad, Serbia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button