Incendiu în incinta Mănăstirii Sfânta Ana
Last Updated on octombrie 21, 2025 by Erceanu Ileana

Noaptea trecută, pompieri din cadrul ISU Drobeta au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o anexa a Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova.
La fața locului s-au deplasat de urgență opt subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Orșova, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unui garaj auto pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați. Aceștia au acționat pentru localizarea și limitarea incendiului, dar și pentru scoaterea bunurilor din interior (aproximativ 7 tone de peleți depozitați).
După patru ore de luptă cu focul, pompierii militari au reușit să lichideze incendiul și să împiedice propagarea acestuia la anexele din imediata apropiere. A fost afectat acoperișul anexei și alte bunuri depozitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
„Le reamintim cetățenilor că se interzice folosirea instalaţiilor şi aparatelor electrice defecte sau improvizate, cu conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare defecte, doze şi derivaţii fără capace etc. De asemenea, se interzice executarea sau modificarea instalaţiilor electrice de către persoane neautorizate. Este important de reținut că nu trebuie să se alimenteze mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc (mai ales în zona contactelor priză-ştecher) şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric. NU este permisă lăsarea sub tensiune, fără supraveghere, a niciunui fel de aparat electric: fier de călcat, reşou, radiator etc.”, transmite ISU Mehedinți
