SOCIAL

Românii pot retrage numerar de pe cardurile de energie

Last Updated on ianuarie 31, 2024 by Erceanu Ileana

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a demarat o inițiativă legislativă menită să clarifice și să impună reguli clare pentru beneficiarii cardurilor de energie.

 Această măsură face parte dintr-un efort amplu de consolidare fiscală, combatere a evaziunii fiscale și gestionare eficientă a fondurilor europene.

Potrivit proiectului de ordonanță, se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie și au achiziționat lemne de foc pot retrage, în numerar, sumele rămase pe aceste carduri, conform informațiilor furnizate de DCBusiness.

Măsurile propuse în proiectul de act normativ vizează stabilirea unor norme privind posibilitatea ca beneficiarii menționați la articolul 3, alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, care până la data emiterii prezentei ordonanțe nu au cheltuit integral sumele de pe cardurile de energie valabile pentru achiziționarea de lemne de foc, să poată retrage aceste sume începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poștale, în termenul de valabilitate al cardurilor emise. Acest termen este corelat cu prelungirea termenului de valabilitate stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 425/2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button