Simpozion dedicat Zilelor Culturii Naționale, al Muzeul Regiunii Porților de Fier
Last Updated on ianuarie 21, 2026 by Erceanu Ileana

Ieri, 20 ianuarie 2026, Muzeul Regiunii Porților de Fier a organizat simpozionul „Țările Române între Revoluția lui Tudor Vladimirescu și domnia lui Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Zilelor Culturii Naționale.
Evenimentul a avut loc în Pavilionul Multifuncțional al muzeului și a reunit istorici, cercetători, cadre universitare, scriitori și reprezentanți ai instituțiilor culturale, într-un demers comun de promovare a patrimoniului național și a identității culturale.
Tema aleasă a oferit cadrul unor intervenții științifice consistente, care au evidențiat transformările politice, sociale și culturale ale spațiului românesc într-o perioadă definitorie pentru formarea statului modern. În cadrul evenimentului a avut loc și premiera filmului Tudor Vladimirescu. Istorie, revoluție și legendă, partea a IV-a, realizat de prof. Dan Șalapa.
La eveniment au fost prezenți prof. Doinița Mariana Chircu – vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, Daniel Cîrjan – viceprimar al municipiului Drobeta‑Turnu Severin, prof. Nicolae Drăghiea – managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier, precum și numeroși reprezentanți ai comunității locale, alături de elevi de la Școala Gimnazială Constantin Negreanu și de la Liceul Pedagogic din Drobeta‑Turnu Severin.
Simpozionul s-a desfășurat în format hibrid, facilitând participarea atât în sala Pavilionului Multifuncțional, cât și online. Manifestarea a contribuit la consolidarea dialogului cultural și la aprofundarea înțelegerii trecutului istoric, reafirmând rolul muzeului ca spațiu de reflecție, educație și valorizare a memoriei naționale.
